Hamza? Care Hamza? Keșeru – Pandurii 6-0. Atacantul a marcat toate golurile Stelei

Hamza? Care Hamza? Keșeru - Pandurii 6-0. Atacantul a marcat toate golurile Stelei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua s-a prezentat la meciul cu Pandurii după o săptămână plină de evenimente mai mult sau mai puțin bune: ratarea transferului lui Hamza care a fost deturnat de Ludogorets, achiziționarea lui Breeveld și despărțirea, e drept pe bani buni de Gardoș.  Costantin Gâlcă și-a permis să menajeze, în perspectiva meciului cu Ludogorets de marți mai mulți titulari cerți: Adi Popa, Chipciu și Szukala au fost doar rezerve, în timp ce Tănase sau Latovlevici nici măcar nu fost trecuți pe foaia de joc. Siguranța antrenorului stelist în lotul pe care îl are la dispoziție a fost evidentă, mai ales că adversarul care în același timp este partenerul preferat de afaceri cu jucători al clubului din Ghencea, reprezintă una dintre echipele bine cotate ale Ligii 1.

Luchin cu emoții doar 15 minute

Disputat fără spectatori, ca urmare a suspendării dictate după incidentele din sezonul trecut, meciul a avut un început destul de anemic pentru Steaua. Pandurii au avut primele ocazii de gol, dar au ratat prin Nistor al cărui șut a fost apărat de Arlauskis (min.8). Matulevicius a irosit și el o șansă importantă în minutul 21. La debutul la Steaua, Luchin a avut un început de meci prudent și cu ceva trac. Distribuit în flancul drept al defensivei, fostul dinamovist a ieșit în evidență în minutul 23 când a centrat excelent pentru Keseru care a deschis scorul cu o lovitură de cap. În minutul 25 Petre Grigoraș a oftat probabil prelung. Antrenorul gorjenilor l-a pedepsit pe Paraskevas pentru forma slabă din primele etape și l-a titularizat pe debutantul Cătălin Pârvulescu. Acesta l-a faultat în careu pe Sânmărtean, iar arbitrul Colțescu a acordat penalti pentru gazde. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Keșeru (26”) printr-o „Panenka”.
„Practic magia prin pasă” ar putea suna anunțul lui Sânmărtean dacă ar trebui să-și facă reclamă. Revenit în primul 11 al Stelei, bistrițeanul i-a trimis o pasă excelentă lui Keșeru, care a tăiat apărarea echipei din Târgu Jiu, atacantul marcând plasat în poarta lui Stanca (34”).

Keșeru a dinamitat echipa lui Grigoraș

Primele 20 de minute ale reprizei secunde au semănat cu o concesie facută de Steaua echipei lui Grigoraș. Oaspeții au avut șansa să arate ce au pregătit pentru acest meci, dar nu a fost cazul. Cu doar două puncte în primele patru etape, Pandurii pare o echipă care se bate pentru evitarea retrogradării, deși are un antrenor apreciat și un buget de cupele europene. Cea mai bună veste a serii pentru gorjeni a fost ieșirea de pe teren a lui Sânmărtean din minutul 66. Fostul jucător al Vasluiului a părăsit terenul pentru a-i face loc lui Chipciu, nu înainte de a oferi o nouă pasă magistrală destinată aceluiași Keșeru care a realizat „pokerul”, așa cum spun italienii. Dar despre ce patru goluri într-un meci vorbim? Fostul jucător de la Bastia a încheiat o seară absolut fantastică cu încă două reușite în minutele 82 și 85 și a împlinit profeția lui Grigoraș care spunea după meciul cu Ceahlăul, pierdut etapa trecută cu 1-0 în fața Ceahlăului că e posibil să ia în Ghencea scorul campionatului.


Echipele de start

Steaua: Arlauskis – Luchin, Varela (Szukala ’57), Filip, Toșca – Prepeliță (Grădinaru ’63), Sânmărtean (Chipciu ’65) – Neagu, Breeveld, P. Pîrvulescu – Keșeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Pandurii: Stanca – Pleașcă, C. Pîrvulescu (Nicoară ’68), Elton da Silva, Momcilovici – Răduț, Anton – Iorga (Buleică ’68), Nistor, Shalaj – Matulevicius (Roman ’62). Antrenor: Petre Grigoraș.

Cartonașe galbene: Prepeliță ’15 / Pîrvulescu ’26, Matulevicius ’53

Meciul s-a disputat fără spectatori, FC Steaua fiind sancționată în urma incidentelor create de spectatori la jocul cu Oțelul Galați, din ultima etapă a sezonului trecut.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
Cutremur în România. Victor Ponta a primit verdictul. Ce au ordonat judecătorii
Cutremur în România. Victor Ponta a primit verdictul. Ce au ordonat judecătorii
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×